Un tânăr de 25 de ani, care avea boli cronice, a murit din cauza COVID-19. El nu era vaccinat

Un tânăr de 25 de ani, care avea boli cronice, a murit din cauza COVID-19. El nu era vaccinat
Sursă FOTO: Pixabay
Publicat: 15/03/2022, 13:33

Un tânăr de 25 de ani din județul Iași, care era diagnosticat cu boli cronice, a murit din cauza COVID-19. El nu era vaccinat, transmite Ministerul Sănătății.

„Este vorba despre un bărbat din județul Iași, nevaccinat, prezenta comorbidități”, potrivit sursei citate.

În ultimele 24 de ore, au fost confirmate 69 de decese asociate COVID-19. 

„Dintre cele 69 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 20 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 33 la categoria de vârstă peste 80 de ani. 68 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent”, conform Ministerului Sănătății.

Din totalul de 69 pacienți decedați, 60 au fost nevaccinați și 9 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 40-49 ani, 60-69 ani, 70-79 ani și peste 80 ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Până marți, 64.450 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

542 de oameni, internați în stare gravă

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.587 cu 252 mai puțin decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 542 de persoane, cu nouă mai puțin decât în ziua anterioară. Dintre cei 542 de pacienți internați la ATI, 485 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 226 sunt minori, 221 fiind internați în secții, cu 31 mai puțin decât în ziua anterioară și 5 la ATI, cu 3 mai mult decât în ziua anterioară.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 69 decese (37 bărbați și 32 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință.

Numărul de infecții noi s-a dublat față de ieri. Aproape 5.000 de îmbolnăviri, raportate în ultimele 24 de ore

Aproape 5.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore pe teritoriul României. Sunt cu aproape 3.000 mai multe decât luni.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.854 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID– 19), cu 2.767 mai multe decât în ziua anterioară. 595 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, conform Ministerului Sănătății.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 427 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Ultimele sondaje înainte de alegerile din SUA. Cine va câștiga: Kamala Harris sau Donald Trump?
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu a câştigat al doilea mandat de preşedinte...
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Nu te vom uita! Marea cântăreață a murit. A avut vocea de la Dumnezeu
Ceaușescu a râs în lacrimi când a auzit un banc despre el însuși. Cine a...
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
O boală cauzată de implanturile mamare a devenit tot mai răspândită